Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a fost amendat contravențional de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru victimizarea unui etnic român care-l reclamase după ce edilul a făcut afirmații discriminatorii la adresa fostului premier Mihai Tudose, informează România Liberă.
Primarul UDMR din Carei a fost reclamat la CNCD în luna februarie de un cetățean român după ce edilul a afirmat în presă, cu referire la fostul premier al României, Mihai Tudose, că acesta este „un tip șmecheraș, tipic sudist”. Iritat de faptul că a fost reclamat la CNCD, Kovacs a făcut publice datele personale ale petentului și fotografia acestuia, supunându-l oprobiului public.
La finalul dezbaterilor, CNCD a emis Hotărârea nr. 220/06.06.2018 prin care a constatat faptul că afirmația „un tip șmecheraș, tipic sudist” a primarului UDMR din Carei cu privire la fostul Premier Mihai Tudose reprezintă discriminare. CNCD nu l-a sancționat pe primarul din Carei pentru această faptă întrucât edilul ar fi protejat de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În schimb, prin aceeași hotărâre, CNCD a decis amendarea cu 2000 de lei a primarului UDMR din Carei pentru faptul că a făcut public numele și poza petentului, supunându-l oprobiului pulic, victimizându-l în sensul O.G. nr. 137/2000.
De asemenea, primarul UDMR din Carei a fost obligat de CNCD să publice rezumatul hotărârii în presa județeană din Satu Mare, în limbile română și maghiară.
Decizia CNCD poate fi consultată aici.
Sursa – România Liberă