PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tânăr mort. A fost călcat de trenul Satu Mare – București

Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Zalău, a murit în noaptea de marți spre miercuri, călcat de trenul Satu Mare – București, în Gara Mare din Cluj.

Ambulanța din Cluj l-a preluat pe tânăr de sub roțile trenului în comă, și a fost transporotat la spital, însă tânărul se afla în stare critică. A decedat.

“Tânărul se afla în comă profundă, cu politraumatisme, traumatism cranian sever, traumatism toracic sever, traumatisme la nivelul membrelor. Pacientul a fost intubat la fața locului, imobilizat, stabilizat si transportat la UPU Cluj în stare critica”, a precizat managerului Serviciului Judetean de Ambulanta Cluj, Simu Horea.

Poliția ia în calcul și varianta unei sinucideri.

“Tânărul a decedat la cateva ore dupa producerea accidentului. S-a deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Luăm în considerare ambele variante: sinucidere sau accident. În urma necropsiei se va stabili dacă tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Cluj.

Exit mobile version