PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tânăra ce a fost dată dispărută, a fost găsită. Unde și-a petrecut noaptea

Tânăra, în vârstă de 17 ani, ce a fost dată dispărută de părinții acesteia, a fost găsită. Potrivit surselor PortalSM, fata și-a petrecut voluntar noaptea la o familie din Lazuri, unde a și fost găsită.

În urma audierilor, polițiștii au aflat că fata nu a fost constrânsă să doarmă la acea familie, gestul ei fiind benevol.

Mama fetei a postat un mesaj pe Facebook prin care își exprimă recunoștința față de cei implicați în găsirea fiicei.

”Vă mulţumesc foarte mult pentru tot ajutorul. Am găsit-o pe fiica noastră, vă mulţumesc foarte mult”, este mesajul mamei.

Reamintim că tânără a fost dată dispărută, aseară, de către părinţi. Ea făcea autostopul din Satu Mare către Lazuri şi s-a urcat într-o maşină de culoare argintie, după care nu a mai fost de găsit.