PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zeci de președinți de secții de votare, schimbați în Satu Mare. S-au retras înainte de referendum

Nu mai puțin de 84 de președinți de secții de votare din județul Satu Mare s-au retras înainte de refrendumul pentru familie ce va avea loc în acest weekend, în zilele de 6, respectiv, 7 octombrie. Aceștia au fost schimbați din funcție în ultimele zile.

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc în această după-amiază, vineri, 5 octombrie, președintele Biroului Electoral de Circumscripție nr. 32 Satu Mare, judecătorul Remus Nemes, a declarat că, în acest moment, există desemnați președinți la fiecare secții.

,,Problematica înlocuirii președinților de secții care a făcut obiectul discuțiilor în ultimele zile a fost finalizată astăzi. S-a procedat la o înlocuire totală a unui număr de 84 de președinți de secții la nivelul tuturor secțiilor din județul Satu Mare. S-a reușit să fie desemnate  alte persoane din Corpul Experților Electorali prin hotărârea președintelui Tribunalului Satu Mare. La acest moment, există desemnați la fiecare dintre secții, președinți care să asigure buna desfășurare a procesului de vot”, a declarat judecătorul Remus Nemeș.

În cursul acestei zile a avut loc predarea buletinelor de vot, iar în această după-amiază va avea loc predarea materialelor electorale către președinții secțiilor de votare. Astfel, urnele pentru referendum se deschid mâine dimineață, sâmbătă, 6 octombrie, la ora 7.00.

,,În cursul zilei de mâine, în prima zi de referendum, membrii secțiilor de votare se vor prezenta la secție la ora 6.00 dimineața când vor proceda la verificarea urnelor, verificarea cabinelor de vot și în egală măsură vor proceda la ștampilarea buletinelor de vot cu ștampila de control a secției de votare. De asemenea, vor verifica toate celelalte activități necesare procesului de vot, urmând ca la ora 7.00 fix procesul de votare să înceapă”, a mai declarat Remus Nemeș.

Urnele se vor închide sâmbătă seară la ora 21.00, urmând a fi redeschise în dimineața zilei de duminică, 7 octombrie, la ora 7.00.

,,Porcesul de votare va dura până în seara zilei de 6 octombrie, ora 21.00, când procedura se suspendă. Procesul de vot reîncepe în ziua următoare, duminică dimineață la ora 7.00 și se finalizează duminică seara, 7 octombrie, la ora 21.00”, a conchis președintele Biroului Electoral de Circumscripție nr. 32 Satu Mare.

Pentru judeţul Satu Mare s-au tipărit un număr de 346.882 de buletine de vot.

 

 

 

Exit mobile version