PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ioana Bran a fost remaniată din funcția de ministru al Sporturilor

Ioana Bran a pierdut fotoliul de ministru al Sporturilor. Remanierea sa a fost votată în cadrul ședinței Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat ce are loc astăzi, luni, 19 noiembrie, la Palatul Parlamentului.

Deputatul PSD de Satu Mare s-a aflat astfel printre miniștrii care au fost remaniați în cadrul CeX al PSD. La ora 14.30 s-a dat vot în CEx pentru remanierea lui Paul Stănescu: 55 voturi “pentru”, 5 împotrivă și 4 abțineri, potrivit surselor Hotnews.ro. Anterior s-a votat remanierea pentru Șova (Transporturi), Ivașcu (Cultură), Andrușcă (Economie), Cojocaru (Comunicații), Bran (Sport).

Ioana Bran a fost numită în funcția de ministru al Sporturilor la sfârșitul lunii ianuarie.