PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare, în topul celor mai expuse județe la riscuri catastrofale

Judeţele cel mai expuse unor riscuri catastrofale, precum inundaţiile, alunecările de teren sau cutremurele, au fost, în primele opt luni din 2018, Bacău, Suceava, Covasna, Alba, Braşov şi Sibiu.

,,Potrivit ultimelor statistici ale PAID, cele mai afectate localităţi au fost: Berchiseşti (Suceava) – unde s-au soluţionat 43 de dosare de daună, Beltiug (Satu Mare) – 25 de dosare, Moineşti (Bacău) – 20 de dosare, Alba Iulia (Alba) – 18 dosare, Făget (Timiş) – 15 dosare şi Sfântu Gheorghe – 14 dosare.   Cele mai multe dosare au fost întocmite pentru case afectate de inundaţii în mediul rural (61%), urmate de case din mediul urban (35%)”.

 

”După cum s-a vazut şi în acest an, utilitatea unei polite PAD este demonstrata chiar si in cazul producerii unor evenimente mai mici, nu doar a celor catastrofale. Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID) România plăteşte, lună de lună, numeroase dosare, pentru fiecare dintre cele trei riscuri asigurate prin PAD – cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. În acelaşi timp însă, compania noastră, cu susţinerea acţionarilor, investeşte constant în consolidarea sa – financiară, dar nu numai – pentru a face faţă oricărui eveniment natural major, cu care ar putea să se confrunte românii asiguraţi”.

Programul funcţionează şi este solid, în vreme ce natura se dovedeşte din ce în ce mai imprevizibilă. Este nevoie, însă, de o mai serioasă conştientizare din partea proprietarilor de locuinţe din România a consecintelor riscurilor la care suntem expuşi”, declară Nicoleta Radu, Director General, PAID România.

În cazul unui eveniment catastrofal PAID poate plăti, pentru riscurile asigurate, daune de până la 901 milioane de euro.

Legislaţia obligă fiecare proprietar de locuinţă să încheie o poliţă împotriva riscurilor catastrofale (cutremur, alunecări de teren şi inundaţii) în limita sumei asigurate de 10.000 sau 20.000 euro, pentru care se plateste o prima de asigurare de 10 sau 20 euro pe an, in functie de materialul de constructie al locuintei. Legea prevede amenzi de până la 500 lei pentru proprietarii care nu îşi asigură locuinţele, care pot fi aplicate de catre primarii localitatilor unde acestea sunt inregistrate.

Sursa – Adevărul

 

Exit mobile version