PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tânără hărțuită și agresată în plină stradă, la Burdea

O tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost agresată de mai mulţi băieți, la Burdea, în seara zilei de ieri.

Maria C. a precizat, pentru PortalSM, că în momentul incidentului se afla în apropierea cimitirului de la Burdea, îndreptându-se către bulevardul Lucian Blaga, când a văzut cinci băieți făcând semne obscene pe geamul unui restaurant.

”Era ora 18.40. Mergeam pe lângă cimitir și am văzut 5 băieți ce se prosteau în geamul de la restaurant, făceau semne obscene. Iar apoi, când m-au vazut că vin, au pornit spre mine și doi dintre ei, care erau cei mai mari, m-au luat unul dintr-o parte și celalat din partea opusă. Și au sărit să mă pipaie. După aceea, au luat-o la fugă. Nici nu am apucat să reacționez. S-a întâmplat foarte repede. Acum îmi e frică să mai circul pe jos, nu mă simt nicăieri în siguranță…”, a declarat sătmăreanca, pentru PortalSM.

Reamintim că în urmă cu câteva zile o o altă femeie scria pe Facebook o atenționare în care preciza că un bărbat urmărește și agresează femei pe stradă.

”Se întâmplă din nou… Circulă un tip în Carpați II care urmărește femei și le hărțuiește. Azi am fost urmărită de el. Se plimbă cu bicicleta, are aproximativ 1,65, părul negru și des. Femei, aveți grijă!”, este mesajul sătmărencei.

Exit mobile version