Un puștan de 17 ani din Fălticeni, care a amenințat cu un cuțitoi doi jandarmi, a fost prins în Vama Petea în timp ce încerca să fugă din țară.
,,În dimineața zilei de, 2 decembrie 2018, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră Denis Constantin B., în vârstă de 17 de ani, din municipiul Fălticeni. Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis, de către autoritățile române, un mandat de arestare preventivă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj”.
S-a înarmat cu un cuțit și a amenințat cu moartea doi jandarmi
La data de 25 octombrie 2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat o propunere de arestare preventivă a unui inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, dosarul fiind înaintat Judecătoriei Fălticeni pentru a se pronunța asupra acesteia. Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a rezultat faptul că în seara zilei de 19 octombrie 2018, în jurul orei 18.30, Denis Constantin B. a avut un conflict cu un bărbat care a sunat la 112. La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție, împreună cu un echipaj de jandarmi.
„În prezența unui număr de aproximativ 60 de persoane, inculpatul a tulburat ordinea și liniștea publică, proferând amenințări cu moartea și cu acte de violență față de persoana respectivă, cât și față de cei doi membri ai echipajului de jandarmi, faptele fiind comise având asupra sa un cuțit cu lungimea de 22 cm”, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.