Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a avut marți, 22 ianuarie 2019, o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor și ONG-urilor, cu specific social, din municipiul Satu Mare. Subiectul întâlnirii a fost elaborarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Satu Mare pentru anul 2019.
La consultare au participat reprezentanți din partea următoarelor asociații și ONG-uri: Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, Asociația Surorile de Caritate Sfântul Vincențiu, Asociația Iubim Viața, Asociația Langdon Down Transilvania, Asociația „Freres Europa”, Asociația „Sfântul Gabriel”, Asociația „Stea”, Fundația „F.A.R.A”, Asociația “Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”.
În cuvântul de deschidere, primarul Municipiului Sau Mare, Kereskényi Gábor, a ținut să sublinieze importanța serviciilor sociale precum și colaborarea pe care Direcția de Asistență Socială trebuie să o aibă cu asociațiile, pentru a completa necesitățile de asistență socială, astfel încât măsurile luate să aibă un impact real în viața grupurilor dezavantajate.
Directorul executiv al D.A.S. Satu Mare, Adrian Bălaj, a prezentat serviciile sociale existente și cele propuse pentru a fi înființate la nivelul autorității locale. De asemenea, în cadrul întâlnirii, reprezentanții ONG-urilor și-au prezentat serviciile, problemele pe care le întâmpină, modalitățile de îmbunătățire a serviciilor acordate, precum și categoriile de servicii sociale necesare a fi dezvoltate la nivelul comunității locale.