PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTOGALERIE. 12 tineri sătmăreni în noul calendar pe 2019. Promovați de Primărie

Noul calendar pe 2019 propus de Primăria municipiului Satu Mare are ca temă principală ,,Generația care pune orașul în mișcare”. Astfel, 12 tineri care au obținut performanțe în cadrul primăriei ori a instituțiilor subordonate apar în noul calendar pe 2019. Prin această mișcare, municipalitatea dorește promovarea tinerilor ambițioși din municipiul Satu Mare.

,,În 2017 am avut ca temă principală a calendarului, clădirile istorice. Pentru 2018, am ales 12 evenimente, prin care am arătat că suntem un oraș în mișcare: atât în privința investițiilor, a serviciilor publice cât și a evenimentelor organizate. Iar acum, pentru calendarul 2019, am pregătit un nou proiect.

Am ales 12 tineri din Primăria Municipiului Satu Mare și instituțiile subordonate, deoarece în ultimii doi ani am pus accent pe întinerirea și dinamizarea administrației publice locale. Prin acești tineri și bineînțeles împreună cu funcționarii mai experimentați, dorim să schimbăm atitudinea, mentalitatea și să promovăm performanța în administrație. Stimați sătmăreni, vă prezint Generația în Mișcare!”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.

Exit mobile version