Spital privat la Satu Mare. Un fost manager al Spitalului Județean Satu Mare, Camilo Coste, a depus la Primăria Satu Mare un proiect care prevede construirea unui nou spital privat și a 74 de locuințe la periferia orașului, înspre Sătmărel.
Potrivit documentației, proiectul este prevăzut pe un teren având o suprafață de 72.800 mp situat între Satu Mare și Sătmărel.
Proiectul prevede construirea clădiri spitalului, accese, alei, parcări, construcții pentru recreere, bazin de înot, dar și 74 de locuințe pentru personalul unității, spații verzi și un spațiu comercial. Se vor construi case, cu câte două apartamente pe o parcelă de teren de câte 500 mp, având subsol, parter şi un etaj.
“Înfiinţarea acestui spital doreşte să completeze serviciile medicale oferite de unităţile de stat şi particulare astfel încât prin colaborarea acestora să ofere servicii medicale complete de cea mai bună calitate, similare cu cele oferite peste hotare la noi acasă”, se precizează în document.
Spitalul va avea şase etaje.
Proiectul este deocamdată în fază de dezbateri publice.