PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tânăr de 20 de ani, găsit mort în gardul unei instituţii!

Un tânăr de 20 de ani a fost găsit decedat agăţat în gardul unei instituţii din Carei. Din primele cercetări reiese că tânărul, internat la Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihică “Cristina” din Carei, a încercat să fugă pentru a-şi petrece revelionul alături de mama sa, dar s-a agăţat în gard şi a murit plin de răni şi în şoc hipotermic.

El a fost găsit marţi, 1 ianuarie, la ora 7:00 dimineaţa, iar cazul a fost făcut public abia astăzi.

Trupul neînsufleţit a fost depus la morgă în vederea efectuării efectuării autopsiei.

Angajaţii instituţiei ar fi declarat poliţiştilor că tânărul a fugit des din centru şi se pare că avea probleme de ordin psihic. El ar fi încercat să îşi caute mama, dar aceasta l-a abandonat şi a  plecat în străinătate.

Deocamdată nu se ştie tânărul a scăpat, centrul fiind supravegheat 24 de ore din 24.

Poliţia a deschis o anchetă.