PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Deszăpezire ,,la mișto”. Tractorul a trecut, zăpada a rămas

Când vine vorba de deszăpezire, unii muncitori se rezumă doar la a-și face prezența pe străzile din municipiul Satu Mare. De acest lucru s-au convins internauții, în urma unui filmuleț postat pe Facebook de către un sătmărean.

Concret, un tractor care trebuia să deszăpezească mai multe străzi din oraș, a fost filmat cum pur și simplu trece pe o stradă cu lama mai mult ridicată, lăsând în urmă zăpada.

Astfel, în loc să curețe carosabilul coborând plugul tractorului, un muncitor a preferat să menajeze utilajul și să ,,măture” zăpada.