PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Câinele polițiștilor a mirosit țigările de contrabandă din piețele sătmărene

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare împreună cu un polițist conductor câine și câinele specializat în depistarea țigărilor de contrabandă, au acționat la data de 1 februarie a.c., în incinta piețelor de alimente din municipiul Satu Mare, pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit de țigarete netimbrate.

În urma activităților desfășurate polițiștii au depistat o tânără, de 25 de ani, din municipiul Satu Mare, care avea asupra sa un rucsac ce conținea peste 1 200 de fire țigarete, netimbrate de proveniență ucraineană.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, de asemenea fiind ridicate în total, în vederea confiscării peste 1 600 de fire țigarete, netimbrate de proveniență ucraineană.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

Exit mobile version