PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Concluzia poliţiştilor. Cum s-a produs accidentul cu 4 maşini avariate

Concluzia poliţiştilor. Oamenii legii susţin că de fapt la Carei au avut două accidente. Cercetările arată că şoferul unui autoturism Dacia Logan a efectuat o manevră de viraj la stânga, fără să se asigure, în depășirea lui fiind angajat un BMW. Astfel cele două maşini s-au ciocnit şi au fost proiectate în şanţ. Impactul a fost văzut de o şoferiţă care circula pe drum. Ea a frânat brusc iar maşina sa a fost lovită din spate de un alt autoturism şi proiectat în şanţ.

Amintim că în această după-amiază, luni, 11 februarie, în jurul orei 14.40, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea unei persoane dintr-un autoturism.

Anunțați inițial ca ar fi vorba de un accident rutier produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, la ieșirea din municipiul Carei spre Ianculești, la eveniment s-au deplasat trei echipaje cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Ajunși la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate patru autoturisme, dintre care trei erau ieșite în afara carosabilului. Forțele au fost suplimentate cu încă două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma acestui accident au rezultat 3 victime: un tânăr de 19 ani încarcerat, pentru a cărui extragere s-au folosit accesoriile și procedurile specifice de descarcerare și alte două persoane, care au suferit diferite traumatisme. Celor trei, aflați în stare de conștientă și cooperanți, li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la spital.

Exit mobile version