PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PROTEST. Magistrații din Cluj au ieșit în stradă. Acuză subordonarea justiției

Peste 200 de magistraţi din Cluj-Napoca au ieşit în stradă şi protestează, astăzi, 22 februarie, în faţa Curţii de Apel Cluj, potrivit Adevărul.

Judecătorii şi procurorii din Cluj precizează că indepenedenţa Justiţiei este grav afectată după ce Ministrul Justiției, Tudorel Toader a dat Ordonanţa de Urgenţă.

Magistraţii susţin că nu vor mai putea să-şi facă meseria şi că amestecul politicului va decredibiliza Justiţia în România.

Judecătorul Cristi Dănileţ a anunțat pe pagina sa de Facebook care sunt deciziile luate împreună cu colegii săi magistraţi:

„Acum câteva minute, în unanimitate, adunarea generală a Tribunalului Cluj a decis:
– vom protesta în faţa Palatului de Justiţie vineri, 22 februarie 2019, ora 10, timp de 30 minute;

– vom suspenda activitatea judiciară timp de o săptămână începând cu data de luni, 25 februarie 2019: cauzele se vor amâna, cu excepţia celor urgente (cauze cu minori, ordine de protecţie, suspendarea actelor administrative, ordonanţe preşedinţiale);

– se va declanşa procedura de revocare a membrilor CSM: membrii CSM au refuzat să apere reputaţia profesională a magistraţilor caracterizaţi drept „şobolani” în cadrul mitingului din iunie 2018;

– preşedintele CSM a publicat un comunicat de presă împotriva votului dat în Plenul CSM; judecătorii din CSM au refuzat să adopte măsuri pentru a contraataca adoptarea şi efectele OUG nr. 7/2019; membrii CSM au refuzat să soluţioneze cererea de apărare a reputaţiei profesionale a magistraţilor insultaţi de unii avocaţi pe treptele Palatului de Justiţie la protestul anterior;

– susţinem contestarea în justiţie a modului de desemnare a conducerii Inspecţiei Judiciare şi a conducerii SIIJ;

– solicităm Preşedintelui CSM şi Preşedintele statului să sesizeze CCR pentru conflict juridic de natură constituţională generat de adoptarea OUG nr. 7/2019 pe motiv că se încalcă principiul constituţional al controlului ierarhic şi îl împiedică pe Procurorul General al PICCJ să îşi exercite obligaţiile;

– solicităm Parlamentulului să dezbată în procedură de urgenţă adoptarea cu modificări sau respingerea OUG nr. 7/2019, ocazie cu care să abroge dispoziţiile legale cuprinse la art 881-889 cu privire la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;

– solicităm Parlamentului să modifice Legea nr. 90/2001 pentru a restricţiona dreptul Guvernului de a legifera prin OUG în domeniul legilor justiţiei şi legislaţiei penale;

– solicităm către Agenţia Naţională de Integritate de verificare a situaţiei de conflict de interese cu privire la Toader Tudorel care a devenit notar în timpul mandatului său de ministru; solicitarea verificării averii pentru ministrul justiţiei şi Avocatul Poporului;

– ne insuşim declaraţia de principii comunicată de Forumul Judecătorilor din România către adunările generale ale instanţelor şi parchetelor şi mandatăm această organizaţie să ne reprezinte în discuţiile cu autorităţile;

– vom informa autorităţile europene cu atribuţii în materie de justiţie cu privire la situaţia ivită în România şi le vom solicita medierea cu instituţiile politice naţionale”, a scris Dănileţ.

Exit mobile version