Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip a primit în cursul zilei de azi delegația Biroului executiv al Sindicatului Învățământului Preuniversitar Satu Mare, organizație afiliată la Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”.
Delegația condusă de prof. Ioan Drăgan, președintele sindicatului sătmărean, a prezentat prefectului o listă de revendicări, urmare a întâlnirilor și dezbaterilor de la nivel național care nu s-au finalizat conform așteptărilor membrilor organizațiilor din sectorul educație. Din delegație au mai făcut parte prof. Elena Coșarcă, vicepreședinte sindicat și responsabil pe zona Carei, profesor Sergiu Tâlvâc și prof. Marius Butean.
Principalele revendicări privesc elaborarea pachetului legislativ al educației, asigurarea personalului didactic de predare calificat, plata sumelor rezultate din sentințe definitive judecătorești, stoparea violenței în școli, plata unor sporuri înclusiv pentru personalul nedidactic și degrevarea totală a personalului didactic de conducere din învățământul preuniversitar.
Prefectul a asigurat sindicatul de susținere, memoriul depus și revendicările prezentate vor fi transmise autorităților centrale inclusiv prin intermediul secretariatului tehnic al Comisiei de Dialog Social constituită la nivelul județului Satu Mare.