PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Angajaţii JYSK Satu Mare vor întrerupe lucrul, vineri, 15 martie

Angajaţii JYSK Satu Mare vor întrerupe lucrul, vineri, 15 martie, pentru 15 minute, după ce conducerea companiei a anunţat că se alătură mişcării care sprijină construcţia de autostrăzi, demarată de omul de afaceri Ştefan Mandachi, cel care a construit din fonduri proprii primul metru de autostradă din Moldova.

În data de 15 martie, de la ora 15.00, timp de 15 minute, toţi cei peste 800 de angajaţi din cele 73 de magazine din ţară ale retailerului scandinav JYSK România îşi vor întrerupe activitatea.

“Existenţa autostrăzilor care să lege oraşe cheie ale ţării, precum şi ţara noastră de restul Europei, este o chestiune din ce în ce mai stringentă. Pentru un retailer, autostrăzile înseamnă un timp de livrare mai scurt, costuri de transport mai mici, un impact mai mic asupra mediului şi drumuri făcute în siguranţă. Atunci când toate regiunile ţării vor fi conectate prin autostrăzi, clienţii noştri îşi vor primi produsele mai repede, cu un cost de livrare mai mic. Credem că fiecare persoană care locuieşte în România este afectată, într-un fel sau altul, de faptul că nu avem autostrăzi, fie că pleacă în vacanţă cu maşina şi petrece pe drum mult mai multe ore decât este necesar, fie că aşteaptă un colet care trebuie livrat din alt capăt al ţării sau pur şi simplu plăteşte mai mult pe un produs, pentru că preţul de la raft reflectă şi preţul transportului”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România şi Bulgaria, citat de Adevărul.

Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi a construit, în mod simbolic, în judeţul Suceava, primul metru de autostradă din Moldova, pe care o va inaugura pe 15 martie.

Angajaţii JYSK Satu Mare vor fi alături de suceveanul Ştefan Mandachi

Ştefan Mandachi a spus că primul metru de autostradă este construit undeva între Voroneţ şi Putna, iniţiativa sa fiind un gest de protest faţă de lipsa de interes a autorităţilor pentru construcţia de autostrăzi în România.

El a subliniat că metrul de autostradă a fost construit de o firmă de specialitate şi a costat 4.500 de euro, fiind realizată în 7 ore, cu o echipă de 17 muncitori şi utilaje, potrivit Monitorul de Suceava.

Tot în semn de protest faţă de lipsa autostrăzilor din Moldova şi din întreaga ţară, Ştefan Mandachi a anunţat că pe 15 martie, de la ora 15, va întrerupe activitatea în toate cele 40 de fast-fooduri pe care le deţine în ţară, precum şi la celelalte afaceri pe care le deţine. El speră că gestul său va fi urmat şi de alţi oameni de afaceri din întreaga ţară, tot în semn de protest faţă de lipsa de interes a autorităţilor pentru construcţia de autostrăzi.

Ştefan Mandachi a subliniat că gestul său este unul personal, că nu face politică şi nu este membrul vreunui partid. Reamintim că omul de afaceri Ştefan Mandachi este cel care în luna februarie a împânzit ţara cu milioane de afişe cu mesajul „România vrea autostrăzi”.

Exit mobile version