Manifestări impresionante au avut loc astăzi în Parcul Dendrologic și în Castelul Karolyi din municipiul Carei, cu ocazia Zilei Poliției Române. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a organizat o serie de evenimente care au avut priză la public.
Manifestările au debutat în această dimineață, luni, 25 martie, la ora 11.00, cu expoziţia de tehnică din dotarea structurilor rutiere, acţiuni speciale şi criminalistice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.
Pe lângă această expoziție, cei prezenți au fost invitați de oamenii legii la cele două standuri amplasate în Parcul Dendrologic din Carei: de promovare a profesiei de poliţist, a campaniilor de prevenire şi a activităţilor desfăşurate de poliţiştii de proximitate, precum și la standul de tragere cu arme de tip airsoft.
La ora 12.00, în incinta Castelului Karolyi a avut loc o ședință festivă dedicată Zilei Poliției Române, în cadrul căreia au fost decernate distincții și avansări în grad pentru polițiști. Imediat după momentul festiv, publicul prezent la manifestări a asistat la poate cel mai așteptat moment al zilei, și anume la demonstrațiile polițiștilor cu câini de serviciu.