PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Parlamentul European o susține oficial pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european

Parlamentul European o nominalizează pe Laura Codruța Kovesi pentru ocuparea funcției de procuror-șef european, potrivit unui comunicat al Grupului Verzilor, care are un membru în echipa de negociatori.

„Astăzi, conferința președinților din Parlamentul European a decis nominalizarea Laurei Codruța Kovesi, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România, pentru funcția de procuror-șef european la noul Parchet European (EPPO). Acum, urmează ca Parlamentul să cadă de comun acord cu Consiliul European. Judith Sargentini va conduce negocierile din partea Verzilor/Grupul EFA”, se arată într-un comunicat al Verzilor.

Parchetul European va investiga și pune sub acuzare cazuri de corupție, fraude transfrontaliere cu TVA și infracțiuni împotriva bugetului UE, atunci când va începe activitatea – la finalul anului 2020. Până acum, 22 de state membre s-au înscris în EPPO, câteva excepții notabile fiind Regatul Unit al Marii Britanii, Polonia și Ungaria”, se mai arată în comunicat.

Parlamentul European transmite un mesaj puternic, că ia în serios lupta împotriva corupției, fraudelor și infracțiuninilor transfrontaliere susținând o persoană cu atâta experiență și expertiză. Laura Codruța Kovesi are un istoric greu de egalat în susținerea justiției și tragerea la răspundere a oficialilor pentru fapte de corupție, în ciuda numeroaselor încercări de interferență în munca sa a Guvernului PSD-ALDE”, a susținut Ska Keller, co-preşedinte al grupului Verzilor din PE.

Philippe Lamberts, co președinte al Verzilor, a adăugat că „este vital ca UE să arate că nu va ceda ingerințelor politice în lupta împotriva corupției și a fraudelor alegând-o pe Laura Codruța Kovesi”.

Cei trei europarlamentari care vor negocia cu Consiliului UE viitorul procuror-șef al Parchetului european sunt Ingeborg Grassle, Claude Moraes și Judith Sargentini. Potrivit G4Media, doi dintre aceștia sunt de partea fostei șefe a DNA.

Sursa – Digi 24