PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Traficant de ecstasy prins la Satu Mare, condamnat la închisoare cu suspendare

Un traficant de ecstasy care vindea pastile în mai multe judeţe, şi a fost prins în Satu Mare, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Complicele său a primit un an de închisoare, tot cu suspendare. Sentinţa a fost dată vineri de către magistraţii Tribunalului Satu Mare.

“Condamnă inculpatul A.M.O. la pedeapsa rezultantă de 2 ani 2 luni si 10 zile închisoare; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere si stabileste termen de supraveghere de 3 ani; Deduce retinerea si arestul preventiv; Mentine măsura controlului judiciar; Condamnă inculpatul M.A.M. la pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere si stabileste termen de supraveghere de 2 ani; Deduce retinerea; Mentine măsura controlului judiciar; Respinge cererea inculpatului M.A.M. de constatare a încetării de drept a măsurii controlului judiciar”, se arată în soluţia instanţei.

Bărbatul, originar din Maramureş

Inculpatul M.A.M., în vârstă de 31 ani, din județul Maramureș, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă pastile de ecstasy în municipiul Satu Mare.

“Activitatea traficantului a fost monitorizată timp de câteva săptămâni, iar în după-amiaza zilei de luni, 7 ianuarie, în jurul orei 16.30, polițiștii au organizat un flagrant. Astfel, maşina în care se afla traficantul a fost înconjurată de echipajele de anchetatori, iar bărbatul a fost încătuşat şi dus la audieri. Asupra bărbatului s-au găsit 36 de pastile de ecstasy, pe lângă cele 63 pe care acestea le vânduse investigatorilor sub acoperire în timpul tranzacţiilor autorizate”, a arătat DIICOT la vremea respectivă.

Acţiunea de prindere în flagrant fost realizată de un echipaj  complex din care făceau parte poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Satu Mare şi ofiţeri ai Brigăzii de Operaţiuni Speciale, sub supravegherea unui procuror al DIICOT Oradea.