Odată cu cu creșterea temperaturii, la Unitatea de Primire Urgențe, sau la Secția de Boli Infecto Contagioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare s-au prezentat în ultimele zile mai multe persoane care au fost înțepate de căpușe.
În total, până acum au fost înregistrate un număr de 27 de persoane înțepate de căpușe, 16 femei și 11 bărbați, 13 dintre aceste persoane fiind copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.
În majoritatea cazurilor căpușele au fost extrase la UPU, după care pacienții au fost dirijați spre secția de Boli Infecto Contagioase pentru consult de specialitate.
Specialiștii atrag atenția persoanelor înțepate de căpușe că, pentru prevenirea apariției unor complicații, căpușele nu se rup ci se extrag de la locul de inserție cu o pensă. De preferință extragerea căpușei trebuie efectuată într-un cabinet medical sau spital.
În cazul apariției unui edem (roșeață, umflătură) la locul înțepăturii, sau alte fenomene alergice, se recomandă ca persoana în cauză să se prezinte de urgență la medic.