PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PSD: Guvernul finanţează investiţii de 500 milioane euro în Satu Mare

PSD a anunţat astăzi că guvernul derulează cele mai mari investiții din ultimii 30 de ani din judeţul Satu Mare, în total fiind în derulare proiecte de peste 500 milioane de euro din fonduri guvernamentale și europene.

Redăm analiza dată publicităţii de către reprezentanţii PSD Satu Mare:

După 30 de ani în care politicienii de la celelalte partide doar au promis, Guvernul PSD a reușit să demareze cele mai mari proiecte de infrastructură pe care sătmărenii le așteaptă de o viață.

Guvernul PSD finanţează în județul Satu Mare circa 340 de proiecte în valoare de peste 500 milioane de euro, din fonduri guvernamentale și europene, în domenii ce vizează dezvoltarea locală durabilă precum sănătate, educaţie, apă şi canalizare, energie electrică, infrastructură rutieră și turism.

„Alocarea de fonduri fără culoare politică, cu sprijinul consilierilor locali, parlamentarilor și miniștrilor PSD care reprezintă interesele locuitorilor județului Satu Mare la București, aduce în județ sume importante, care sunt cheltuite pentru dezvoltare locală în vederea asigurării unui trai decent pentru toți sătmărenii și a unui climat investițional atractiv pentru localitățile din județ”, a precizat președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.

Astfel, Programul Național de Dezvoltare Locală 1 și 2 (PNDL), considerat cel mai bun program de investiții din ultimele trei decenii, inițiat de Liviu Dragnea și implementat în perioada 2015 -2020 de Guvernul PSD, finanțează în județul Satu Mare investiții în valoare de peste 300 milioane de euro. De asemenea, prin Compania Națională de Investiții (CNI), aflată în subordinea MDRAP sunt derulate investiții în valoare de peste 6,5 milioane de euro.

Centura Careiului – finalizată, Centura Sătmarului – în lucru

Din fonduri europene – prin programele POIM, POR, POCU și POCA–sunt finanțate 93 de proiecte în valoare de circa 210 milioane de euro. Cel mai mare proiect realizat de Guvernul PSD prin Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este Centura de Ocolire a Municipiului Carei, finalizată la sfârșitul anului 2018. Aceeași instituție derulează și proiectul Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare care cuprinde și al patrulea pod peste Someș, aflat în execuție, pentru care s-au alocat peste 403 milioane de lei. De asemenea, prin Programul Operațional Regional sunt finanțate 78 de proiecte, atât investiții publice cât și private.

Trei noi poduri cu impact major pentru județul Satu Mare

Un alt proiect mult promis de toate partidele este realizat acum de Guvernul PSD prin PNDL II. Este vorba de construirea celui de-al treilea pod peste râul Someș în municipiul Satu Mare – aflat în faza de licitație. Tot prin PNDL II va fi construit podul care va lega Țara Codrului de Țara Oașului – între Cărășeu și Potău – aflat în contractare.

Nu în ultimul rând, Guvernul PSD finanțează și construirea podului peste râul Someș între orașul Seini și comuna Pomi – aflat în execuție – care va uni zona Codru, Oaş şi Maramureş.

După implementarea tuturor acestor proiecte, doar prin PNDL județul Satu Mare va avea 89 drumuri și străzi modernizate, 54 de noi sisteme de canalizare și alimentare cu apă, 51 de unități de învățământ construite ori eclarantte și modernizate și 21 de unități medicale renovate și dotate. Totodată, vor fi construite 16 noi poduri și podețe, 7 clădiri publice vor fi construite ori eclarantte, iar un sediu de primărie va fi reabilitat termic. Un număr de 5 localități vor beneficia de sisteme de iluminat public modernizat și extins, iar investiții majore au fost realizate și în ceea ce privește dezvoltarea turismului de iarnă la stațiunea Luna Șes. Nu în ultimul rând, prin CNI se construiesc șapte așezăminte culturale și două săli de sport.

Peste 200 mil. euro pentru modernizarea drumurilor  

Important de menționat este faptul că infrastructura rutieră a județului Satu Mare beneficiază prin PNDL de 215 milioane de euro pentru modernizarea și efectuarea de reparații  la 20 de drumuri județene, 69 drumuri comunale și străzi din județ, dar și construirea a 16 poduri și podețe.

Cea mai mare finanțare prin PNDL pentru infrastructura rutieră a județului Satu Mare a fost alocată pentru modernizare DJ 193A: Satu Mare (DJ 193)- Amaţi – Ruşeni – Tătărăşti – Necopoi – Homorodu de Jos – Homorodu de Mijloc – Homorodu de Sus – Solduba – Hodişa – Socond – Răteşti (DN 19 A), km 0+000 (0+900) km 49+124 (49+099) prin CJ Satu Mare, și se ridică la suma de 128,388,728.00 lei. Execuția a început, însă lucrările au fost întrerupte temporar din cauza constructorului. Sperăm să fie reluate cât mai curând pentru ca cetățenii de aici să poată circula în condiții civilizate!

 

Una dintre cele mai importante investiții realizate este legată de modernizarea drumului județean Tăşnad-Cig-Eriu Sâncrai-Craidorolţ-Pişcari-Terebeşti-Gelu-Mădăras, investiție în valoare de 83.281.646,00 lei, finanțată prin PNDL 1.

”Toți primarii, inclusiv cei din opoziție, recunosc că PNDL este un program foarte bun cu care dezvoltăm localitățile. Peste tot pe unde mergi în județ vezi un drum proaspăt asfaltat, un dispensar în execuție, o grădiniță în reabilitare, o rețea de apă nouă. Lucrurile se mișcă și rezultatele se văd”,a declarat președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.

Detalii despre toate proiectele derulate de Guvernul PSD în județul Satu Mare găsiți pe https://www.guvernarepsd.ro/masuri-realizate-in-judetul-satu-mare/

Exit mobile version