PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Gong final la ediţia a VI-a a Festivalului de teatru „Ioana Cîcu”

Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului interjudeţean de teatru pentru elevi „Ioana Cîcu”  organizat de Liceul Teoretic din Carei a avut loc sâmbătă, în orașul Carei.

Festivalul s-a desfăşurat sub formă de concurs, iar în urma preselecţiei realizate de către coordonatoarele proiectului Alina Iacobuţ şi Liliana Sorian,  au intrat în finală 12 trupe de actori-elevi, cinci la secţiunea gimnaziu şi şapte la secţiunea liceu.

La această ediţie şi-au dat întâlnire pe scena Teatrului Municipal din Carei elevi pasionaţi de arta teatrală din şase  judeţe ale ţării: Arad, Bihor, Botoşani, Maramureş, Mureş şi Satu Mare, iar o prezenţă încântătoare şi remarcabilă a fost  Trupa „Năzdrăvanii” a Şcolii de Arte „Alexei Stârcea” din Chişinău, Republica Moldova.

Participanţii au susţinut spectacole în limba română, dar şi în limbile franceză și maghiară  închegând un dialog sincer şi creativ şi demonstrând că arta scenică nu cunoaşte limite culturale, lingvistice, etnice sau profesionale.

Talentul actoricesc, exuberanţa şi dezinvoltura tinerilor actori care cochetează cu scena de teatru au fost atent observate de ochiul critic al juriului format din: Anca Similar – actriţă a Teatrului de Nord din Satu Mare şi asistent universitar la Departamentul de Teatru a Facultăţii de Teatru şi Film din Cluj Napoca,  Fandly Csaba – actor la Teatrul „Csiky Gergely” din Kaposvar, Ungaria şi Diana Negrean-Lupşica, pentru secţiunea liceu; Carol Erdos – actor al Teatrului de Nord din Satu Mare, Geta Vandici – referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Grof Karolyi” Carei şi Rodica Pop – director-adjunct al Liceului Teoretic din Carei, pentru secţiunea gimnaziu.

Juriul a avut o sarcină destul de dificilă, prestaţiile trupelor fiind deosebite şi răsplătite de public cu lungi aplauze. Laurii acestei ediţii au fost culeşi la secţiunea gimnaziu de  trupa „Năzdrăvanii” a Şcolii de Arte „Alexei Stârcea” din Chişinău, Republica Moldova, coordonată de prof. Mantaluţa Valeriu care a prezentat  piesa „Ridichea”, adaptare după o poveste populară, iar la secţiunea liceu de către trupa „Dramatis Personae” de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare, jud. Maramureş, coordonată de prof. Nicolae Weisz, cu piesa „A la carte” după Pierre Desproges. S-au mai acordat premii şi pentru categoriile cel mai bun rol principal masculin şi feminin, precum şi pentru cel mai bun rol secundar masculin şi feminin. Lista completă se poate consulta pe pagina de Facebook a festivalului.

Eforturile organizatorilor n-ar fi fost concretizate în totalitate dacă n-ar fi avut sprijinul unor colaboratori şi  sponsori inimoşi cărora  le aduc  mulţumiri:

S.C. ARDEALUL S.A., S.C. SHAROLT  GROUP S.R.L Craiova, Societatea Agricolă  ÎNFRĂŢIREA , S.C  AGROTEX S.R.L, SOLID OAK  EXPERT S.R.L. TĂŞNAD,  FORESTA CONSTRUCT S.R.L TĂŞNAD, MOS S.R.L. TĂŞNAD, ŞTRAND JOY CAREI,  BINDER  & FAMILY  S.R.L.,  COFETĂRIA REITLER, S.C. EDEX S.R.L.,   S.C. ALCONOR COMPANY S.R.L., FITNESS Carei, S.C  KOMBIGROUP S.R.L,  S. C. VARGA QUATTRO S.R.L, Florăria MARIUS MOLD, CENTRUL CULTURAL CAREI, FUNDAŢIA CENTRUL DE PROMOVARE A TURISMULUI „GROF KAROLYI” CAREI.

 

 

Exit mobile version