PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Munți de gunoaie lângă un cimitir din județ. Oamenii sunt revoltați

Locuitorii unui sat din județul Satu Mare sunt de-a dreptul revoltați de faptul că zona cimitirului din localitate a fost invadată de munți de gunoaie, cu toate că localitatea beneficiază de un serviciu de salubritate.

Cimitirul din satul Măriuș, comuna Valea Vinului, județul Satu Mare se află la o aruncătură de băț de o groapă de gunoi improvizată. Oamenii spun că deși în sat există deja de o bună bucată de vreme un serviciu de salubritate, ,,nesimțiții s-au obișnuit” să își arunce deșeurile tocmai în apropierea locurilor de veci.

Zona este inundată de pet-uri, sticle, mobilier și alte deșeuri, iar în loc ca acel spațiu să fie încet, încet curățat, gunoaiele cresc în cantitate de pe o zi pe alta. Sătenii spun că nu le rămâne altceva de făcut decât să spere că situația va fi, într-un final, rezolvată.

Exit mobile version