PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Unde a ascuns un sătmărean țigările de contrabandă. S-a ales cu dosar penal

Peste 20 000 de fire țigarete au fost confiscate de polițiști, ieri, 6 mai a.c., în urma efectuării unui control în trafic, pe raza municipiului Satu Mare.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au oprit pe raza municipiului Satu Mare, la data de 6 mai a.c., un autovehicul condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Odoreu.

În urma efectuării controlului, în autoturism au fost descoperite 20 400 de fire țigarete de proveniență ucraineană, astfel că atât țigările găsite cât și autoturismul au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării.

În cauză s-a înregistrat dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deținere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșiri acesteia.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Exit mobile version