PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Gabriel Leș, încrezător înaintea alegerilor: Sătmărenii știu ce a făcut PSD

În cadrul conferinței de presă ce a avut loc astăzi la sediul Partidului Social Democrat Satu Mare, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a declarat că această campanie a demonstrat faptul că sătmărenii sunt informați vizavi de lucrurile care s-au realizat cu ajutorul PSD. Mai mult, ministrul a ținut să prezinte câteva dintre noile programe pe care PSD le lansează.

“Suntem după o campanie frumoasă, în care ne-am întâlnit cu cetăţenii. Discuţiile pe care le-am avut cu cetăţenii au fost extrem de constructive şi interesante, am transmis mesajul nostru cetăţenilor din municipiul şi judeţul Satu Mare, am prezentat investiţiile pe care le-am susţinut, pe care guvernul PSD le-a susţinut în municipiul Satu Mare şi în judeţ, aspecte care sunt foarte uşor de luat de către cei din opoziţie fără să aibă nici măcar un merit în acest sens. Cetăţenii sunt foarte bine informaţi vizavi de ceea ce s-a făcut cu ajutorul PSD şi sperăm că votul de duminică să reflecte în acest sens”, a spus Gabriel Leş.

Ministrul sătmărean al Apărării a declarat că în pofida faptului că Guvernarea PSD a fost pusă la grea încercare, echipa social-democrată reușește să vină din nou în fața oamenilor cu câteva programe extrem de importante.

,,Programul ,,O familie, o casă” este un program nou de importanță vitală pentru tineri, pentru familiile la început de drum, este o nouă inițiativă a guvernării noastre cu o profundă încărcătură și semnificație socială. Lucrurile merg în reducerea unor costuri de finanțare pentru românii care își doresc să cumpere o locuință, și anume se propune creșterea nivelului garanției guvernamentale de la 50 la sută la cât este în acest moment, la 80 la sută din valoarea creditului”, a declarat Gabriel Leș.

Ministrul Apărării a vorbit și despre programul ,,O comună, o ambulanță”, prin care se dorește asigurarea serviciilor medicale de urgență în toate localitățile României: ,,Este un mecanism de sprijin prin care medicii de familie vor primi finanțare să achiziționeze și să doteze o ambulanță pentru urgențe. Este vorba despre un ajutor de până la 200 de mii de euro pentru fiecare beneficiar”.

Un alt proiect important despre care a vorbit Gabriel Leș este cel prin care se oferă ajutor financiar fermierilor care creează locuri de muncă și care angajează tineri.

,,Cei care angajează cel puțin doi tineri cu studii superioare de specialitate vor primi pentru fiecare angajat o mie de lei lunar. Sprijinul este de 750 de lei pentru fiecare angajat cu studii medii de specialitate, iar pentru persoanele fără studii, din partea statului se va primi 500 de lei de persoană”, a mai declarat ministrul Apărării.

Gabriel Leș a mai ținut să menționeze că agricultura este un domeniu strategic pentru Guvern, atât datorită contribuției economice, cât și a importanței sociale.

 

Exit mobile version