Președintele UDMR Kelemen Hunor a anunțat o nouă candidatură a lui Kereskenyi Gabor la Primăria Municipiului Satu Mare, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi la Satu Mare.
Kelemen Hunor a spus că orașul Satu Mare a intrat în normalitate și trebuie păstrată această direcție.
„De trei ani și jumătate nu a fost ușor. Orașul Satu Mare a intrat în normalitate. Trebuie să îl păstrăm încă vreo 40 de ani așa, și atunci lucrurile o să meargă bine. Nu vreau să stea Gabor primar 40 de ani, dar măcar 20 de ani… Eu cred că a intrat într-o direcție bună, trebuie păstrată această direcție, fiindcă știți ce era înainte. Nu vrem să se repete. Îl susținem și sunt convins că anul viitor vom câștiga alegerile și vom continua pe acest traseu”, a spus Kelemen Hunor.