PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Kereskenyi: „14 mai 1970 a însemnat și un moment de renaştere pentru Satu Mare”

Primarul Kereskenyi Gabor a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia comemorării victimelor inundațiilor din 14 mai 1970, prin care a transmis că această zi este un moment de reflecție și de învățare din lecțiile trecutului.

“În fiecare an omaginem memoria victimelor inundaţiilor din 1970. Momentul este unul de reflecţie, de învăţare din lecţiile trecutului pentru ca aceste tragedii să nu se repete niciodată, sub nicio formă. Apele au curmat 56 de vieţi, distrus peste 4.000 de case, au afectat peste 28.000 de imobile şi au fost inundate 128.000 de hectare de teren. În acest cartier, care poartă numele zilei marii tragedii, apele au atins cota de 2 metri, circulaţia rutieră şi feroviară a fost întreruptă, oraşul a fost izolat complet de restul ţării”, a transmis primarul municipiului Satu Mare.

Parteneriatele pe care municipiul Satu Mare le are și astăzi cu orașele Wolfenbuttel (Germania) și Zutphen (Olanda) au fost stabilite după inundațiile din 14 mai 1970.

“14 mai 1970 a însemnat însă şi un moment de renaştere pentru Satu Mare, un moment al compasiunii şi solidarităţii. Puterea de care au dat dovdă sătmărenii pentru a reconstrui oraşul a impresionat întreaga Românie, întreaga Europă. Atunci s-a stabilit parteneriatele cu oraşele Wolfenbuttel şi Zutphen, care dăinuie şi astăzi”, a mai spus Kereskenyi Gabor.

Exit mobile version