PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

SENTINŢĂ. Încă un primar din Satu Mare pierde procesul. Urmează destituirea!

Încă un primar din Satu Mare a pierdut procesul şi urmează să fie destituit prin ordin de prefect. Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a respins astăzi recursul făcut de primarul comunei Socond, Ioan Crasnai, declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate.

“Respinge recursul declarat de reclamantul Crasnai Ioan împotriva Sentinţei nr. 217/CA/2016 – P.I. din 10 octombrie 2016 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.”, se arată în motivarea instanţei, emisă chiar astăzi.

Amintim că Ioan Crasnai, primarul din Socond, a fost declarat incompatibil deoarece în perioada 2011-2014, timp în care ocupa funcția de edil-șef al comunei, avea activ și un PFA propriu a cărei activitate, în mod normal, ar fi trebuit să fie suspendată.

Primarul Crasnai a atacat decizia în instanță, însă a pierdut atât la Tribunalul Satu Mare cât și la Curtea de Apel Oradea.

Ultima lui speranță a fost la Înalta Curte de Casație și Justiție, care i/a respins recursul.

Conform procedurii, în asemnea cazuri urmează ca edilul să fie eliberat din funcţie prin ordin al prefectului.

P.S. Ştirile PortalSM pot fi preluate doar cu precizarea sursei. Rugăm colegii să manifeste respect faţă de munca depusă. Vă mulţumim!