PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tânăr condamnat în Luxemburg pentru proxenetism, reținut de polițiștii sătmăreni

Polițiștii sătmăreni au depistat la data de 30 aprilie, un tânăr de 25 de ani pe numele căruia autoritățile din Luxemburg au emis un mandat european de arestare.

La data de 30 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare în colaborare cu luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Satu Mare, pe numele căruia autoritățile din Luxemburg au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea de infracțiuni de proxenetism și spălare de bani.

Astfel, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și depus în arestul I.P.J. Bihor, în vederea extrădării.

De asemenea, la data de 29 aprilie, în jurul orei 02.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Carei, au identificat pe raza municipiului, un tânăr, de 20 de ani, din județul Bihor.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că susnumitul este dat în urmărire națională, având de executat un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani și 6 luni, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, acesta fiind depus de polițiști în Penitenciarul Satu Mare.

Sursa: IPJ Satu Mare