Un nou accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp în județul Satu Mare. Trei mașini au fost implicate, una dintre ele s-a izbit de un stâlp, iar alta a ajuns în șanț.
Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier petrecut în această după-amiază, luni, 20 mai, în localitatea Păulești din județul Satu Mare. Potrivit primelor informații, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale în urma evenimentului rutier.
La fața locului au ajuns o ambulanță SMURD, o autospecială de stingere, precum și o autospecială de descarcerare.
Vom reveni cu detalii.