Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a solicitat, astăzi, în ședința Comisiei de Dialog Social, reprezentanţilor instituţiilor de învățământ din județul Satu Mare ca până la începerea noului an şcolar să existe la nivelul judeţului o evidenţă actualizată privind numărul cabinetelor şcolare, dotarea acestora, încadrarea cu personal sanitar, medici respectiv asistenţi medicali.
Cabinetele medicale proprii ale unităților de învățământ de stat din județul Satu Mare sunt finanţate de autorităţile locale, care au şi competenţa evidenţei numărului şi a dotării acestora. În cadrul unităţilor administrativ-teritoriale mici, care nu pot să asigure un post de medic şcolar, atribuţiile sunt preluate de medicii de familie.
Directorul executiv al DSP Satu Mare, medicul Macrina Mihai, a informat despre faptul că în fiecare an se fac evaluări ale stării de sănătate a elevilor, cel puţin prin respectarea obligaţiei legale de a prezenta documente medicale în dosarul de înscriere a copilului/elevului într-un ciclu de învăţământ şi face un apel pentru conştientizarea părinţilor privind verificarea stării de sănătate a elevilor, prezentarea la medic la primele simptome ale bolii şi de a preveni bolile contagioase.