PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Polițiștii sătmăreni, acțiuni pe șoselele din județ. Amenzi pe bandă rulantă și permise reținute

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat la data de 3 iunie a.c., pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 25 500 de lei.

Astfel, pe parcursul zilei de ieri, 3 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat mai multe acțiuni în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere și de menținere a unui climat de ordine și siguranță rutieră, pe raza întregului județ.

Oamenii legii au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 19 000 de lei, conducătorilor auto care nu au respectat normele rutiere. De asemenea, au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 3 conducători auto, care au depășit cu peste 50 km/h a limita de viteză maximă admisă.

Polițiștii de ordine publică sătmăreni au aplicat peste 30 de sancțiuni contravenționale, persoanelor care nu au respectat normele de conviețuire socială, în valoare de peste 6 500 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

 

 

 

 

Exit mobile version