PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreni prinși de polițiști în timp ce vindeau de la domiciliu țigări de contrabandă

Peste 8 900 de fire țigarete de proveniență ucraineană au fost confiscate de polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș, în acest sfârșit de săptămână.

La data de 21 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș, în urma unor activități specifice desfășurate, au identificat în localitatea Tur o femeie, de 51 de ani, din localitatea Tur, care a comercializat de la domiciliu 6 360 de fire țigarete de proveniență ucraineană.

De asemenea, la data de 22 iunie a.c., polițiștii negreșteni au depistat alte două persoane de 58, respectiv 61 de ani, care au oferit spre vânzare, de la domiciliile acestora din oraș Negrești Oaș, 940, respectiv 1 640 de fire de țigarete, de proveniență ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. În toate cazurile s-au întocmit dosare penale.

Sursa: IPJ Satu Mare