PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ákos, cap de afiș la Zilele Partium Satu Mare

Organizatorii Zilelor Culturale Maghiare Partium Satu Mare s-au reunit în această dimineață, marți, 16 iunie, și au oferit primele detalii despre noua ediție a evenimentului. Primul anunț important în legătură cu Zilele Partium 2019 a venit de la organizatorul principal Stier Peter, care a declarat că îi predă ștafeta lui Barta Zoltan, cel care se va ocupa din acest an de buna desfășurare a evenimentului. Noul organizator a vorbit despre cel mai important nume care va urca pe scena Partium în acest an.

În acest an, organizatorii promit un eveniment ce se va ridica la nivelul unui festival și pregătesc spectacole de toate felurile în mai multe zone din municipiul Satu Mare. Capul de afiș al acestei ediții va fi cunoscutul cântăreț Akos, din Ungaria. În cadrul conferinței de presă la care au mai participat Pataki Csaba, Kereskenyi Gabor, respectiv deputatul Magyar Lorand, organizatorul principal până în acest an, Stier Peter, a declarat că evenimentul are nevoie de un nou elan.

,,De la două zile, a crescut la o săptămână culturală, ceea ce reprezintă un succes după părerea mea, unul dintre evenimentele culturale cele mai importante din regiunea noastră. Îl consider ca și cum ar fi copilul meu, dar când pleacă la facultate trebuie să individual. Mă retrag ca organizator principal, dar sunt în continuare alături de eveniment”, a declarat Stier Peter.

Pataki Csaba a declarat că mesajul principal al evenimentului a fost și va continua să rămână promovarea valorilor culturale.

,,Acum 18 ani am pornit pe această cale și rămâne valabil mesajul principal de a promova valorile culturale din această regiune, tot ce este legat de cultură, de valori culinare. Celălalt pilon era de a prezenta valorile acestei comunități, comunitatea maghiară, indiferent de națiune, dorim ca societatea în ansamblu să fie mândră de valori”.

Kereskenyi Gabor a declarat că de-a lungul anilor, Partium s-a dovedit a fi un eveniment pe placul sătmărenilor: ,,Din ce am organizat timp de 18 ani nu mai necesită foarte multe explicații. S-a dovedit că este un eveniment al sătmărenilor, îndrăgit de sătmăreni”.

Organizatorii au vorbit și despre programul evenimentului, despre care au spus că va fi unul care va oferi atractivitate indiferent de vârstă, precizând totodată că la această ediție vor fi fețe noi și evenimente pentru toată lumea. Organizatorul principal, Barta Zoltan, a spus că această sărbătoare se ridică la nivelul unui festival.

,,Am pus mare accent pe programe de copii, teatru de păpuși subtitrate în limba română. Artistul principal va fi Akos, asemănător cu Horia Brenciu. Scena mare se mută la Ausshopping pentru ca sunetul să fie cât mai profesional. Așteptăm foarte mulți oameni și din alte județe”, a declarat Barta Zoltan.

Concert extraordinar Ákos la Zilele Culturale Partium

În data de 25 August, la ora 21.00 va urca pe scenă în cadrul turneului intitulat Ákos50, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai muzicii maghiare, ex-membru al formaţiei Bonanza Banzai, Ákos Kovács. Locaţia concertului mult aşteptat va fi parcarea Aushopping, scena Tarr Beton. Această locație este cel mai potrivit loc unde pot beneficia de sunetul perfect al melodiilor artistului, cel mai mare număr de persoane.

Deoarece în cadrul Zilelor Culturale Partium se va promova, în premieră pentru România, derularea evenimentului în stil eco-friendly, organizatorii recomandă sătmărenilor să ajungă la locul de desfășurare pe jos sau prin intermediul mijloacelor de transport în comun, puse la dispoziție cu această ocazie. Cu toate acestea, nu înseamnă că cei care sosesc de la distanță, cu mașinile personale, nu vor avea posibilitatea de a staționa, deoarece în ziua concertului, vehiculele pot fi parcate pe o suprafață de patru hectare din spatele hipermarketului Auchan.

Alte spectacole

Referitor la celelalte puncte din program, amatorii de cultură trebuie să ia în considerare Serile de Teatru Partium, proiecţiile de film în aer liber, iar pe lângă astea pot participa la discuţii interesante pe teme literare şi istorice, pot vizita expoziţii de artă plastică şi de istorie a vinului. Dintre soliștii care vor urca pe scenă trebuie amintiţi: Marót Viki în compania orchestrei Nova Kultúr, formația Ismerős Arcok, orchestra Csík Zenekar, formațiile Compact Disco, Twisted Systems, Strangers şi Koszika.  Cei care vor dori să facă mai multă mişcare, se vor putea înscrie la un concurs de dexteritate pe bicicletă, vor putea participa la cursuri interactive de caiac-canoe sau vor avea posibilitatea de a efectua exerciţii fizice în compania antrenorilor maghiari de fitness, Rubint Réka şi Schobert Norbert.

Spectacole vor fi în Grădina Romei, dar și în centrul nou, acolo unde oamenii se vor putea bucura de proiecții de filme. De asemenea, evenimentele marca Partium vor putea fi admirate și la Turnul Pompierilor, la teatru, pe Aleea Corneliu Coposu, precum și în parcarea Auchan. Evenimentul Zilele Culturale Maghiare Partium va avea loc în perioada 21-25 august.

 

Exit mobile version