PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doi tineri, reținuți în Vama Petea. Au fost duși direct în arest

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Petea au identificat și predat autorităților competente doi cetățeni români, căutați de autoritățile din România pentru săvârşirea de infracțiuni la regimul rutier şi contrabandă, respectiv tulburarea ordinii publice.

Ieri, 22 iulie 2019, în jurul orei 18.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului PF Petea au identificat, pe comunicația Dorolț – Petea, un cetăţean român, care nu avea documente de identitate asupra lui și care nu-și justifica prezența în zonă. Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor, iar în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că acesta este cetățeanul român V. S., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

Pe numele acestuia a fost emis, de către autoritățile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, bărbatul avea de executat o pedeapsă de 7 luni de închisoare, pentru tulburarea ordinii publice. Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Maramureș, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Și azi dimineață, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român C. C., în vârstă de 27 de ani, din județul Suceava.

La verificări, polițiștii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare. Astfel, bărbatul avea de ispășit o pedeapsă de 3 ani, 10 luni și 2 zile cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă și infracțiuni la regimul rutier.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version