PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Descinderi în forță în mai multe localități din județ. Zeci de persoane duse la secție

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat ieri, 6 august a.c. și în această dimineață 7 august a.c., acțiuni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza localităților Satu Mare, Terebești și Viile Satu Mare.

Astfel, în diminețile zilelor de 6, respectiv 7 august a.c., peste 40 de polițiști din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, Secției Poliție Rurală Beltiug, cu sprijinul polițiștilor criminaliști și a luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale, au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat de ordine publică și pentru prevenirea infracțiunilor contra persoanelor și a patrimoniului, acționând cu preponderență pe raza cartierului Sătmărel și a localităților Terebești și Viile Satu Mare.

În urma activităților desfășurate au fost legitimate peste 130 de persoane, au fost controlate 28 de autovehicule și au fost conduse la sediul poliției 26 de persoane. De asemenea, s-au aplicat peste 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 5 000 de lei și au fost ridicate bunuri în valoare de aproximativ 300 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Exit mobile version