Bijuterii pe patru roți în centrul Sătmarului. Etapa jubiliară cu numărul XX a concursului național dedicat vehiculelor istorice ”Raliul Carpați Retro” a început astăzi, în centrul municipiului Satu Mare.
Începând cu ora 8:30, în Piața Libertății, în fața Catedralei Romano-Catolică, 40 de mașini s-au aliniat pentru a fi admirate, până la ora 10:00 când au pornit în cursă. Automobilele pot fi vizionate, iar doritorii își pot face fotografii lângă acestea după ora 17:30 când revin în parcare.
În cele două zile de concurs, vineri și sâmbătă, participanții vor parcurge în regim deschis de circulație un număr de 400 km, câte 200 km în fiecare zi, vineri traseul desfășurându-se în Țara Oașului, unde vor putea fi admirate frumusețile geografice locale, inclusiv stațiunea turistică Luna Șes, iar sâmbătă, concurenții vor putea parcurge zona din sudul județului având ca punct de excepție o pauză de prânz în curtea castelului Karolyi din Carei.
Acest raliu contează pentru clasamentul Campionatului Național Retromobil. Vor fi premiate atât autovehiculele care vor parcurge traseul de regularitate, dar și cele mai vechi mașini, cele cu cea mai mare, respectiv cea mai mică cilindrea, etc.
La start va fi prezent și automobilul marca Fiat, fabricat în 1924, premiat la Concursul de Eleganță Sinaia, dar și un Jaguar din 1938. Vehiculele vor mai putea fi admirate vineri între orele 13-15 la Valea Măriei, iar sâmbătă, în același interval orar, în fața Castelului Karolyi.