PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zilele Partium. Curtea Vinurilor, un spațiu special pentru pasionații de vinuri

Pasionații de vinuri vor avea un sector deosebit amenajat special pentru ei cu ocazia Zilelor Partium din acest an.

Tradiții vechi în veșminte noi – este ceea ce am putea numi ideea principală a acestui festival ajuns în acest an la maturitate. În spiritul acestei idei organizatorii au regândit și amenajarea sectorului dedicat vinurilor, renunțând la forma inițială a acesteia din edițiile anterioare.

„Începând cu acest an Curtea Vinurilor va fi amplasată într-o variantă nouă, regândită, într-o adevărată curte. Se va afla în stânga intrării principale în Grădina Romei, lângă trenuleț, într-o zonă dedicată evenimentelor speciale din cadrul Zilelor Partium. Curtea Vinurilor va fi amenajată astfel încât să fie suficient de încăpătoare pentru un public mai numeros, decorul ingenios înconjurat de un gard de lemn va contribui la crearea unui aspect primitor și atrăgător pentru pasionații vinurilor. Noile căsuțe de lemn vor fi amplasate în formă de semicerc pentru reprezentanții cramelor, iar în centru vom pune mese, băncuțe și perne de șezut. Vizavi ne propunem să amenajăm o scenă”, a precizat Veiszenbacher László, organizator al sectorului dedicat vinurilor.

Atenție sporită, primire de calitate

Potrivit afirmațiilor lui Veiszenbacher, până acum, „zona vinurilor” – așa cum era numită de participanții la eveniment – nu a reprezentat altceva decât un loc de achiziționare a băuturii, pe lângă produsele culinare, deși ar fi trebuit să beneficieze de mai multă atenție și organizare.

În acest an am decis să separăm acest sector și să îl transformăm într-un loc aparte, cu scenă și un décor special. Cramele din zona noastră merită o atenție specială, iar iubitorii de vinuri merită să beneficieze de o primire călduroasă, de o ambianță la standarde mai înalte””, a afirmat organizatorul.

Condiția obligatorie pe care am impus-o cramelor participante la Zilele Partium  a fost aceea de a vinde vinurile exclusiv sub formă îmbuteliată. Chiar și pentru consumul pe loc, vinul se va turna în pahare, direct din sticlele. Astfel am ajuns la o selecție mai riguroasă a participanților. Chiar și în pofida acestui criteriu numeroși producători din regiune și-au anunțat participarea în acest an: Beltiug, Dobra, Turulung, Halmeu, Orașu Nou și Sălaj. Paharele din sticlă inscripționate special pentru cea de-a 18-a ediție a Zilelor Partium vor contribui, de asemenea, la experiența de neuitat a degustării vinurilor. Acestea vor putea fi închiriate sau achiziționate la un preț unic de 10 lei. Pentru doritori vom avea pregătite aperitive savuroase, din produse de casă”, a subliniat Veiszenbacher László.

Licori nobile și relaxare

Atmosfera de destindere pentru pasionații de vin este asigurată de interpreții de cabaret și soliștii de muzică ușoară care vor interpreta șlagăre internaționale și autohtone. Pe lângă acestea vor fi servite gustări delicioase și băuturi spumante.  Vor fi organizate și prezentări însoțite de degustări, în principal ale vinurilor de primă clasă din regiune. Gama de programe este diversă și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, astfel încât toate generațiile se pot bucura de ultimele seri de vară în Grădina Romei.

„Ne-am propus ca acest loc, Curtea Vinurilor, să nu fie doar un loc amenajat pentru achiziția de vinuri, dar și un loc pentru destindere și relaxare, unde participanții la eveniment pot petrece mai mult timp. Prin urmare ne-am mobilizat toate forțele și talentele pentru regândirea acestui sector într-o  nouă locație, cu funcții noi și cu scenă proprie. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care între două concerte mari își doresc să petreacă timpul într-o atmosferă prietenoasă, consumând un de vin de calitate, dar și pe cei care preferă în mod special atmosfera serilor de vară alături de prieteni și un vin pe măsură” , a declarat Veiszenbacher László

 

Exit mobile version