Consiliul Județean Satu Mare caută sediu nou pentru Biblioteca Județeană și pune la bătaie nu mai puțin de 12 milioane de lei. Instituția condusă de Pataki Csaba ar avea nevoie de o clădire pe maximum patru nivele, cu o suprafață utilă minimă de 2.400 de metri pătrați.
În anunț, Consiliul Județean specifică faptul că noua clădire trebuie să fie dotată cu spații încăpătoare pentru sălile de lectură, precum și cu spații importante pentru depozitarea cărților și documentelor. Ofertele pot fi depuse până cel târziu la data de 21 octombrie.
Anunțul complet:
U.A.T. JUDEȚUL SATU MARE, cu sediul în municipiul Satu Mare, Piața 25 Octombrie nr. 1, cod poștal 440026, CIF 3897378, reprezentat legal prin d-l Pataki Csaba – președinte al Consiliului Județean Satu Mare, anunță intenția de a achiziționa un imobil – clădire cu teren aferent, care să corespundă destinației de sediu al Bibliotecii Județene Satu Mare – instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Satu Mare.
I. Cerințe minime pe care trebuie să le îndeplinească imobilul ce face obiectul achiziției:
1. Situație juridică: imobil întăbulat la Cartea Funciară, liber de sarcini;
2. Amplasare: în zonele A sau B ale municipiului Satu Mare (zone identificate potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 110/26.05.2011);
3. Suprafață utilă minimă: 2.400 mp, desfășurată pe maxim patru nivele;
4. Rezistența la încărcare (kN/mp): clădirea trebuie să îndeplinească prevederile SR EN 1991-1-1: 2004 / N.A.: 2006, pe tipuri de spații, respectiv:
• Spații dotate cu mese (săli de lectură): C1.1. – 2,00 kN/mp;
• Spații dotate cu locuri fixe (săli de conferințe / săli de ședințe) C.2. – 3,00 ÷ 4,00 kN/mp;
• Spații de circulație fără obstacole (spații de acces în clădiri publice și administrative): C.3. – 4 kN/mp.
• Spații depozitare cărți și alte documente: E1 – 7,50 kN/mp;
II. Fonduri bugetare alocate în bugetul UAT pentru realizarea achiziției: 12.000 mii lei;
III. Documente ce trebuie depuse de către ofertanți:
1. Oferta propriu-zisă, document ce va cuprinde: datele de identificare ale vânzătorului, exprimarea intenției de înstrăinare a imobilului, datele de identificare ale bunului ce face obiectul ofertei (adresă, tip construcție, suprafață utilă totală, anul construirii, finisaje/dotări existente, etc.) și prețul de vânzare ofertat al acestuia (exprimat în lei). În situația în care operațiunea de înstrăinare este supusă TVA, se va menționa prețul cu TVA;
2. Act de identitate – în copie – pentru persoane fizice, respectiv Certificat de înregistrare fiscală și Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului (sau echivalent pentru persoane juridice străine) – în copie – pentru persoane juridice;
3. Extras de Carte Funciară pentru informare al imobilului, emis cu cel mult 15 de zile înainte de termenul limită de depunere a documentelor – în original;
4. Titlul de dobândire a imobilului – în copie;
5. Plan de încadrare în zonă;
6. Plan de amplasament și delimitare a imobilului;
7. Releveu/relevee, pentru fiecare nivel al construcției;
8. Expertiză tehnică a construcției, din care să rezulte faptul că aceasta îndeplinește cerința minimă privind rezistența la încărcare;
9. Certificat de performanță energetică a clădirii – în copie;
IV. Locul și data limită de depunere a ofertelor: Ofertele vor fi depuse la Registratura Consiliului Județean Satu Mare, până cel târziu la data de 21.10.2019, ora 15.00.
V. Modalitatea de depunere a ofertelor: Ofertele vor fi depuse, într-un plic sigilat, cu menționarea expeditorului, a destinatarului și a obiectului procedurii de achiziție, respectiv: ,,Procedură achiziție imobil cu destinația de sediu al Bibliotecii Județene Satu Mare”;
VI. Precizări cu privire la procedura de realizare a achiziției: Achiziția se va realiza pe bază de negociere și, după caz, pe bază de ierarhizare a ofertelor negociate, potrivit prevederilor Regulamentului privind achiziționarea de bunuri imobile de către UAT – Județul Satu Mare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Satu Mare nr. 76/2019, act administrativ ce poate fi consultat pe site-ul www.cjsm.ro/legislativ/hotarari/hotarari 2019;