PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lapte, corn, mere și biscuiți în școlile din județul Satu Mare, începând cu 9 septembrie

De luni, 9 septembrie, în unitățile de învățământ din județul Satu Mare va începe distribuția de lapte, corn, mere și biscuiți. Consiliul Județean Satu Mare a semnat contractele de furnizare a acestor produse, în cadrul Programului pentru școli al României.

La fel ca în anul școlar trecut, copiii vor primi lapte UHT trei zile pe săptămână, respectiv luni, marți și miercuri, în timp ce în zilele de joi și vineri copiilor le vor fi distribuite merele și biscuiții. Valoarea estimată a acestor produse, pentru întregul an școlar 2019-2020, se ridică la suma de 6.323.281 de lei. Vor beneficia de aceste produse 33.782 de preșcolari și elevi până în clasa a VIII-a din județul Satu Mare.

Laptele va fi distribuit de SC Agro-Pan-Star SRL, merele de SC Logistic Media Pop ART SRL, iar produsele de panificație vor fi distribuite de firmele SC Varga Quattro SRL și SC Logistic Media Pop ART SRL.

Pe lângă distribuția acestor produse, în cadrul Programului pentru școli al României, vor fi implementate și anumite măsuri educative care vor cuprinde activități extracurriculare, respectiv sesiuni de degustare a produselor lactate fructelor proaspete și produselor de panificație, altele decât cele distribuite în cadrul programului. Aceste măsuri educative au rolul de a-i conștientiza pe copii asupra beneficiilor unei alimentații sănătoase.

 

 

Exit mobile version