PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Nou record de pasageri pe Aeroportul Satu Mare

În luna august a anului în curs, Aeroportul Satu Mare a înregistrat 9.683 pasageri, cu 30,53% mai mult față de luna similară a anului 2018 și cu 77,87% mai mult față de august 2017. Luna anterioară, iulie, a marcat un record de trafic, cu 9.851 pasageri, în raport cu iulie 2018 traficul crescând cu 38,35%, iar față de iulie 2017 cu 78,94%.

În primul semestru al acestui an la Aeroportul Satu Mare s-au înregistrat 39.399 pasageri, iar în primele 8 luni ale anului 58.937 pasageri. Indicele lunar de creștere este de aproximativ 30%. Între ianuarie-august 2019 și aceeași perioadă a anului trecut, creșterea pasagerilor este de 24,27%, iar a mișcărilor de aeronave de 20,62%.

Estimarea pasagerilor de anul acesta este de 90.000, cu aproximativ 20% mai mult față de anul 2018 și cu aproape 50% mai mult față de anul 2017. În perioada iunie-septembrie, Compania TAROM a efectuat 56 de zboruri de la Satu Mare la Constanța (28 tur / 28 retur) și a transportat 1714 pasageri (889 cu 825).