PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

O sătmăreancă și-a găsit mașina vandalizată în parcare. Polițiștii l-au găsit pe teribilist

autoturism spart

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, a fost depistat de polițiști la data de 1 septembrie a.c. la scurt timp după ce ar fi distrus geamul unui autoturism.

Concret, în cursul zilei de ieri, 1 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați de către o femeie, de 42 de ani, din municipiul Satu Mare, despre faptul că în perioada 27 august/1 septembrie persoane necunoscute ar fi spart geamul lateral stânga față al unui autoturism, care era parcat pe o stradă din municipiul Satu Mare.

În urma investigațiilor specifice desfășurate de către polițiști, aceștia au reușit identificarea și depistarea în scurt timp a unui tânăr, de 23 de ani, din localitatea Botiz, care l-a data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 3.00, ar fi distrus geamul respectivului autoturism. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Sursa: IPJ Satu Mare