PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Percheziții la traficanții de droguri din Satu Mare. Captură importantă: ecstasy, cocaină, amfetamină

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare, au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare pe raza județului Satu-Mare (pe raza municipiului Satu Mare și a orașului Negrești Oaș) într-o cauză vizând săvârşirea de către mai mulţi suspecţi a infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

În urma percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de 1 kilogram de cannabis, 16 doze de cocaină, 3 doze amfetamină şi 60 pastile extasy. La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 5 suspecţi.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale, polițiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare. Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism