Chiar dacă unii poate ar judeca comportamentul său, un sătmărean care a apelat la serviciile unei tinere ce presta servicii sexuale şi a fost tâlhărit, nu s-a sfiit şi a sesizat poliţia, fapt care a dus la reţinerea unei persoane cu preocupări infracţionale.
Poliţiştii au demarat cercetările în dimineaţa zilei de 29 septembrie, după ce au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de un tânăr din Satu Mare că a fost victima unei tâlhării. El a relatat poliţiştilor că a apelat un număr de telefon postat pe un site de publicitate, cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale, însă odată ajuns în locuinţa indicată, de pe raza municipiului Baia Mare, a fost ameninţat de un bărbat şi constrâns să ofere 200 de lei fără a beneficia de serviciile stabilite.
Investigaţiile poliţiştilor din Baia Mare au dus la identificarea unui băimărean de 31 de ani, bănuit de comiterea faptei, iar ieri, 07 octombrie, în baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: IPJ Maramureș