PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Achitări pe linie în dosarul Unicarm. Vasile Lucuț a scăpat de acuzația de dare de mită

Tribunalul Bihor a dat, miercuri, achitări pe linie în dosarul Unicarm, în care fostul primar al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, a fost acuzat că a luat şpăgi în serie de la patronul lanţului de magazine Unicarm, care a ridicat ilegal un magazin în centrul oraşului, informează Bihoreanul. Domocoş a scăpat de toate acuzaţiile, la fel ca şi toţi ceilalţi inculpaţi din dosar, printre care și patronal Unicarm, Vasile Lucuț.

Potrivit soluţiei publicate pe scurt, Domocoş a fost achitat miercuri pentru toate acuzaţiile care i se aduc în acest dosar, respectiv pentru 8 infracţiuni de conflict de interese, în formă continuată, “fapta fiind dezincriminată”, pentru luare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu constatându-se ori că faptele imputate nu există ori că nu sunt prevăzute de legea penală. Şi patronul Unicarm, Vasile Lucuţ, a fost achitat, pentru infracţiuni precum dare de mită şi complicitate, iar compania a fost şi ea achitată pentru aceleaşi fapte.

Adrian Domocoş a fost acuzat că, în perioada 14.10.2010 – 26.04.2012, în calitate de primar, a pretins şi a primit suma totală de 59.000 lei de la afaceristul sătmărean Vasile Lucuţ şi firma sa, pentru ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să elibereze în mod ilegal autorizaţia de construire a magazinului, să confere un regim preferenţial în soluţionarea cererilor ulterioare ale lui Lucuţ şi să susţină interesele acestuia. Şpăgile au fost disimulate prin prin încheierea unor contracte de sponsorizare între Unicarm şi fundaţia lui Domocoş.

Sursa: Bihoreanul

Exit mobile version