PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. A ajuns în Vama Petea cu un Porsche de 100.000 de euro și a rămas fără el

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Porsche Cayenne, în valoare de peste 100.000 de euro, care figurează ca fiind căutat de autoritățile din Italia.

Ieri, 12 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, B.V., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza  județul Argeș.

Acesta conducea un autoturism marca Porsche Cayenne, înmatriculat în Italia, an de fabricaţie 2018. La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că autoturismul mai sus menționat este căutat de autoritățile din Italia.

Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 475.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

Exit mobile version