PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Mircea Diaconu, la Satu Mare. A vorbit cu oamenii și a dat autografe

Candidatul susținut de ALDE și Pro România la prezidențiale, Mircea Diaconu, a fost în această după-amiază în municipiul Satu Mare, unde s-a întâlnit cu membrii ambelor partide, dar și cu simpatizanți.

Mircea Diaconu s-a întâlnit cu mai mulți simpatizanți, în fața statuii lui Vasile Lucaciu din Parcul Central, în municipiul Satu Mare. Acesta a vorbit cu oamenii, le-a ascultat sugestiile și problemele, dar le-a oferit și autografe celor ce îl apreciază ca actor.

Mircea Diaconu este actor, om politic și fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, iar acum candidează la prezidențială din partea partidelor ALDE și Pro România.