PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Restaurantul McDonald’s se construiește în timp record. Termen: 2 luni!

McDonald’s-ul de pe Drumul Careiului se construiește în timp record. Termenul de finalizare este de două luni, ceea ce înseamnă că sătmărenii vor putea gusta din celebrii burgeri în chiar debutul Sărbătorilor de iarnă.

Lucrările la McDonald’s-ul din parcarea celor de la Kaufland au început în forță, iar fundația a fost deja săpată. Dacă totul va decurge conform planului, noul restaurant își va deschide porțile în data de 24 decembrie.

De altfel, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunțat, în această vară, că intenția companiei este de a deschide restaurantul până la finalul acestui an.

,,Am avut o întâlnire cu reprezentanții McDonald’s România, prilej cu care am semnat certificatul de urbanism pentru viitorul restaurant de pe Drumul Careiului, din municipiul Satu Mare. Compania și-a propus să deschidă restaurantul până la sfârșitul anului”, a precizat Kereskenyi, la începutul lunii august.

 

Exit mobile version